Sa Sardigna tra Papas, Repùblicas Marinaras e Imperadores

Casteddu de su Monte de Federicu II

Sa Sardigna in su Mediuevu e in s'edade moderna, at tentu semper s'influèntzia de sos Papas e de sos Imperadores, de sas repùblicas marinaras e de sas monarchias catalanas, ispagnolas e piemontesas.

Medas sunt sos fatos e sos documentos chi testimòniant custas influèntzias, comintzende dae sos bizantinos, a fùrriu de su sèculu VI a pustis de Cristos, e sighende cun papas, imperadores, res, repùblicas marinaras. E difatis bi sunt testimonias de custos raportos tra sa Sardigna e su podere polìticu e religiosu dae su mediuevu a s'edade moderna.
Bastat a pensare a sa conchista de sos bizantinos a su tempus de Giustinianu, a sas lìteras de su Papa Gregòriu Magnu a sos sardos e a Hospiton, a sas iscomùnigas de sos Papas medievales, a sos rastros de sa presèntzia pisana e genovesa, a sos tentativos de sos imperadores a tènnere sa Sardigna suta s'influèntzia issoro: Federicu Barbirùju at nominadu re de Sardigna a Barisone de Arborea, mentres Federicu II at nominadu re de s'ìsula su fìgiu Enzo.
Sa Sardigna aragonesa, ispagnola e piemontesa puru sunt testimonias de s'importu chi s'ìsula teniat in sos càrculos polìticos de res e ducas in sos echilìbrios tra Istados mannos. Cun sos bizantinos de Giustinianu sa Sardigna est istada liberada dae sos Vàndalos e assignada a Ravenna e s'est arribbadu puru a sa paghe cun sos sardos de sas zonas de intro, de mesu, tratende cun su duca de sos Barbaritzinos Hospiton, gràtzias puru a s'agiudu de Papa Gregòriu Magnu chi aiat iscritu una lìtera a Hospiton chi benit definidu s'ùnicu cristianu e batijadu de sa Barbàgia. E a pustis est dae sas lìteras de sos Papas chi si at notìtzias de sa nàschida de sos Giudicados. Difatis, si in sa prima metade de su sèculu IX Papa Leone IV iscriet tres lìteras a unu Arconte, chi tenet puru sas funtziones de Praeses e de Dux militare, cheret nàrrere chi sa Sardigna intrega fiat  suta un'ùnicu cumandante, ma sardu, e non bi fiant galu sos bator regnos o giudicados.
Su papa at iscritu in su 815 pro informare su Giùdiche, o Arconte, de tzertas chistiones de su diritu canònicu e pro li dimandare agiudu militare. In su 851 li dimandat de imbiare unu repartu militare a Roma pro l'agiudare in sa difesa de sa tzitade dae sas invasiones de sos saratzenos. Tra s'àteru li dimandat finas de l'imbiare seda de mare e bisso pro fàghere sos abbitos de sos pontìfitzes. In una lìtera de Papa Nicolò I de su 864 imbetzes si faeddat  zai de iudices Sardiniae e de gubernationes, a su plurale duncas; cheret nàrrere chi giai bi fiant prus de unu giùdiche e fortzes fiant giai presentes sos bator giudicados chi sunt derivados dae sos Lociservadores, sos logutenentes de su Giùdiche de Casteddu chi teniant totus sos poderes comente sos soberanos. In custa lìtera a sos Giudicados sardos su Papa los cumbidat a si sutamìtere a sa Crèsia de Roma ca finas a tando faghiant riferimentu a sos bizantinos. Tra s'àteru pro sa prima borta su Papa faeddat de Costantinus Gallurensis. In sa segunda metade de su de XI  sèculos sos Giùdiches, pro non si pònnere in cuntrastu cun sa Crèsia de Roma, ant lassadu su tìtulu bizantinu de arconte e ant incoragidu s'arribu in s'ìsula de sos manacos benedetinos dae Montecassinu e dae Santu Vitore.