Sos Sardos malos a bìnchere dae sos Romanos

Sos Sardos

S'annu cun su cale est comintzada sa provìntzia romana de Sardigna est su 227 a.C. E paret chi siat istadu impreadu partende dae sa fundatzione de Roma (dae su 754 a.C. , o si nono inditaiant sos nùmenes de sos cònsoles epònimos, mesche sos chi ant contribuidu a sas blocare sas rebelliones in Sardigna).

Sa Sardigna, pro su perìodu republicanu cumparit su prus in sos Fasti triunmphales Capitolini, in ue sunt elencados sos triunfos fatos dae sos generales romanos contra a sos Cartaginesos e contra a sos Sardos, in su cursu de una resistèntzia chi est durada tres sèculos.
Su primu triunfu in òrdine de tempus est de su 258 a.C.(Luciu Corneliu Scipione); s'ùrtimu est su chi benit tzitadu in sos Fasti de su 11 a.C. (M. Cecilio Metello), mancare chi sas operatziones militares contra sos barbaritzinos siant sighias pro totu su I sèculu a.C. e in sos primos deghènnios de s'era nostra.
Polibio illustrat su ruolu de sa Sardigna durante s'iscontru tra Roma e Cartàgine e faeddat de sos primos annos de sa provìntzia; mentres Tito Livio elencat totus sos magistrados chi un'annu a pustis s'àteru ant guvernadu sa Sardigna, aprofundende meda su prus sa rebellione de Ampsìcora in su 215 a.C. Ma àteros datos si podent agatare in medas autores de sa fine de sa Repùblica e de s'imperu.
Sas gherras tziviles nos sunt notas gràtzias a sas lìteras e oratziones de Cicerone, mesche sas chi faeddant de su protzessu Pro Scauro, oratzione pronuntziada su 2 de cabudanni de su 54 a.C. in difesa de Scauro, su figiastru de Silla, chi aiat guvernadu sa Sardigna in su 53.
Ma ischimus de sas bisitas a s'ìsula de Catone su tzensore siat in su 204 e siat in su 198, de Gàiu Graccu tra su 126 e 124, de Pompeu Magnu in su 67 e in su 56, de Cèsare in su 46 e, in s'edade imperiale, de Settimiu Severu in su 173 e de Cuintillo in su 268. Connoschimus tzertos provedimentos de Otavianu Augustu e a pustis de Tiberiu pro torrare s'òrdine in sas terras de intro, de mesu de sa Sardigna cun sa costrutzione de acampamentos fortificados, s'imbiu de repartos legionàrios, s'ispartzinada de coortes de ausiliàrias, sa nòmina de praefecti militari pro su controllu de sas civitates de sa Barbàgia.
Bi sunt tando sos diplomas militares chi nos informant de su congedu de sos veteranos e de s'atividade de sos marinajos de sa flota de gherra chi teniant sas pròpias bases in Karales e in Terranova. Ma pro s'istòria de sa Sardigna de s'edade imperiale nos agiudant meda sas iscritziones, chi sunt una mìgia in totu, chi faeddant de sa situatzione sotziale e econòmica, de sos tràficos cummertziales, de s'isfrutamentu de sas minieras e de sas salinas, de sa costrutzione de òperas pùblicas mannas(pratas, termas, acuedotos), de sa fortuna de sos diferentes cultos religiosos de sas populatziones sardas, pùnicas, romanas, de s'isvilupu de su cultu imperiale
Ma b'est de ammentare su prus sos triunfos de sos Romanos pro tzelebrare sas vitòrias issoro e sas pèrdidas de sos Sardos. E custos triunfos no nche parent tropu, ca medas bortas resurtaiat chi sas populatziones de sa Barbàgia nche pariant bintas, imbetzes bi sunt medas rebelliones, chi apensamentant sos Romanos e chi los òbligant a intervènnere paritzas àteras bortas pro bìnchere custas rebelliones.
A parte sas rebellias pacu a pustis sa conchista e sa rebellione manna de Ampsìcora in su 215, bi sunt notìtzias de una rebellione in su 181, reprimida dae su pretore Marcu Pinariu Rusca e puru in su 178 bi sunt istadas rebellias mannas chi sos Romanos non nche sunt renèssidos a blocare ca fiat iscopiada un'epidemia manna(fortzes sa malària) e sos Iliesos aiant atacadu sas trupas romanas.
E puru in su 177 e 176 in antis de Cristos bi sunt istadas rebelliones tales chi su Senadu romanu at dèpidu imbiare , suta su cumandu de su console Tiberio Sempronio Gracco, duas legiones de 5.200 fantes cada una e prus de 300 cavalleris, 10 cuincuirentes cun àteros 12.000 fantes e 600 cavalleris tra sos alliados e sos latinos.
Provade a pensare cantu gente fiat istada mandada pro cumbàtere sos barbaritzinos! Cheret nàrrere chi fiant tìmidos.
Aiant fatu, segunde su contu de Tito Livio, 80.000 presoneris, bèndidos comente iscraos in Roma, in ue, essende medas a beru, aiant fatu calare su prètziu de totu su mercadu de sos iscraos.
E sa vitòria romana at tentu un'importàntzia gasi manna chi ant dedicadu una lastra, una tàula de màrmaru a Giove pro ammentare su fatu.
Ma sos sardos si sunt sighidos a bortare contra sos Romanos puru in su 163 e 162 ca non podiant suportare sas tassas de sos pretores. E cada borta Roma at rispostu cun s'esèrtzitu faghende istrage de Sardos.
Ma àteras gherras capitadas in su 126 e 122 ant fatu meritare a Luciu Aureliu unu triunfu ex Sardinia in Roma.
E un'àteru triunfu est istadu tzelebradu in su 115-111 dae Metellu, e un'àteru in su 104 da Titu Albuciu ca aiant reprimidu àteras rebellias de sos sardos. E de rebelliones nde bi sunt istadas puru a pustis, comente paritzas nde bi sunt istadas puru tra su 236 e su 225, chi dimustrant semper sa resistèntzia de sos Sardos contra Roma, ma finas s'importu chi pro sos Romanos teniat sa Sardigna comente terra istratègica pro su domìniu de s'Urbe in su Mediterràneu.
E chi sa Sardigna esseret bisongiadu a Roma si podet cumprèndere dae s'ischieramentu de fortzas militares pro mantènnere su possessu de s'ìsula e dae sos istrumentos impiegados pro pinnigare e bìnchere sos Sardos, si su console Matone, in su 231, at dimandadu puru canes bene addestrados pro bogare a campu sos barbaritzinos chi fiant in intro sas gulas de sas montagnas e duncas fiant malos a tènnere e a bìnchere e difatis sos Romanos non solu peleaiant meda, ma subiant pèrdidas mannas.
Duncas sos sardos non fiant gasi moddes e facili a èssere bintos, comente naraiat Livio. Antzis chi esserent tìmidos lu dimustrant puru sos triunfos de su 234, de su 233, de su 232. E su Senadu e totu depiat èssere suspetosu pro totu custos triunfos pro sas vitòrias contra sos Sardos e difatis in su 231 at negadu su triunfu a su cumandante Papiriu Masone e si lu cheriat si lu faghiat issu in su Monte Albanu imbetzes de lu tzelebrare in su Campidogliu.
Su fatu chi bi siant istados totu custos triunfos, semper pro sas vitòrias contra a sos Sardos, cheret nàrrere chi non fiant pròpiu vitòrias mannas o vitòrias definitivas, si sos esèrtzitos romanos sunt istados obligados a intervènnere prus de una borta, antzis, paritzas bortas ca sos Sardos non sunt istados bintos mai de su totu.
Sos triunfos e totu duncas non fiant gasi credìbiles e pro cussu su Senadu a bortas at negadu a tzertos cumandantes de los tzelebrare.